Depresia (Tulburarea depresiva majora)
Semnele Simptomele Depresiei

Depresia sau Tulburarea depresiva majora (asa cum este ea cunoscuta in literatura de specialitate) este una dintre cele mai frecvent intalnite tulburari psihice dar si una dintre cele mai severe, deoarece simptomele afecteaza majoritatea aspectelor vietii: functionarea familiala, viata sociala si profesionala, viata sexuala.


Depresia : Cauze

Este utilizat din ce in ce mai des termenul "depresie" ca sinonim pentru "tristete" lucru ce descrie practic existenta unui simptom si nu a unei afectiuni. In toate specialitatile medicale, de obicei, o anumita afectiune presupune existenta mai multor simptome. In acest caz, "depresie" este doar un simptom ce vine sa descrie starea de dispozitie, mai exact, severitatea tristetii.

In viata fiecarui om pot exista perioade scurte, de cateva zile, caracterizate prin stari de tristete, apatie, pesimism, scaderea interesului, plans, tulburari ale somnului. Ce diferentiaza insa aceste trairi de tulburarea depresiva majora este intensitatea si durata lor.

Astfel, daca aceste simptome au aparut, iar durata lor este mai mare de doua saptamani este necesara consultarea unui medic psihiatru.

Semnele depresiei sunt dificil de evaluat pentru o persoana obisnuita. De multe ori se intampla ca unele simptome sa apara izolat si sa nu atraga atentia, iar alteori sa persiste cateva zile pentru ca mai apoi sa dispara. Insomniile, starile de nervozitate, lentoarea psihomotorie, oboseala pot aparea la debut, dar daca intensitatea si durata lor sunt reduse, ele ajung sa fie puse, in general, pe seama stresului sau a altor factori.

Simptomele / Semnele depresiei

Pentru ca aceste simptome sa fie sugestive pentru o depresie, conform literaturii de specialitate, este nevoie ca cinci (sau mai multe) dintre urmatoarele simptome sa fi fost prezente in cursul aceleiasi perioade de 2 saptamani, si sa reprezinte o modificare de la nivelul anterior de functionare: dispozitie depresiva, diminuarea marcata a interesului sau placerii pentru toate sau aproape toate activitatile, pierderea semnificativa in greutate (fara a tine dieta), ori luare in greutate, ori scaderea sau cresterea apetitului, insomnie sau hipersomnie aproape in fiecare zi; agitatie sau lentoare psihomotorie, fatigabilitate sau lipsa de energie; sentimente de culpabilitate sau de culpa excesiva ori inadecvata; diminuarea capacitatii de a gandi sau de a se concentra ori indecizie; ganduri recurente de moarte, ideatie suicidara recurenta fara un plan anume, ori o tentativa de suicid sau un plan anume pentru comiterea suicidului.

Evaluarea psihiatrica

Alegerea momentului in care o persoana apeleaza la ajutorul unui medic psihiatru este, in general, una subiectiva, de obicei acest lucru avand loc atunci cand simptomele cauzeaza o suferinta semnificativa si afecteaza, de asemenea, functionarea sociala sau profesionala. Exista insa si situatii mai severe in care membrii familiei, colegii de serviciu, prietenii, atrag atentia asupra situatiei sau chiar indruma persoana respectiva catre un medic psihiatru.

Cauzele depresiei sunt multiple si variate, studiile in domeniu punand in evidenta atat modificarile biologice (ale neurotransmitatorilor) cat si influenta sistemului endocrin, a geneticii si a factorilor psiho-sociali:
  • Rolul neurotransmitatorilor (serotonina, noradrenalina, dopamina etc.) in aparitia depresiei este inca intens studiat. La momentul actual, in depresie, exista la nivel cerebral, in anumite zone specifice, cantitati scazute de serotonina, noradrenalina si dopamina.
  • Modificari neuroendocrine – Depresia se asociaza cu activarea axei hipotalamo-hipofizo-suprarenale (axa ce controleaza si regleaza secretia anumitor hormoni). Acest lucru presupune o crestere a cortizolului (hormonul stresului), o serie de modificari la nivel metabolic, si implicit si efecte asupra sistemului nervos central.
  • Influenta geneticii – A fost constatat faptul ca, la rudele de gradul I al persoanelor cu depresie, riscul de a dezvolta pe parcursul vietii aceasta tulburare este de 3 ori mai mare fata de populatia generala.
  • Factorii psiho-sociali – S-a observat frecvent asocierea stresului si a evenimentelor de viata stresante (pierderea partenerului, pierderea unui parinte, pierderea locului de munca etc.) cu tulburarile depresive. In general, aceste evenimente joaca rolul unor factori declansatori.

Factorii psihologici – Diverse teorii ale psihologiei au abordat acest subiect, insa cea cognitiva (Dr. Aaron T. Beck 1979) demonstreaza cel mai bine existenta gandurilor negative automate (distorsiuni cognitive): perceptia negativa asupra propriei persoane, lumea exterioara este vazuta ca fiind ostila, exista asteptari de esec si suferinta pentru viitor. De asemenea, Beck explica influenta negativa a gandurilor asupra comportamentului prin aparitia unor tipare de comportament auto-restrictiv ce determina individul sa isi reduca propriile eforturi spre trairile pozitive si constructive.


Diagnosticul si tratamentul depresiei

Diagnosticarea depresiei se efectueaza de catre medicul psihiatru, dupa efectuarea interviului psihiatric. Acesta se desfasoara sub forma unui dialog, a unei discutii deschise, libere si include doua parti:

  • Datele anamnestice: sunt adresate o serie de intrebari pentru a afla antecedentele personale si familiale, date despre contextul familial si socio-profesional, identificarea principalelor acuze si evolutia acestora in timp;
  • Evaluarea starii psihice prezente.

Pe langa aceasta evaluare, medicul psihiatru poate solicita efectuarea unor analize suplimentare sau consulturi de alta specialitate:

  • Efectuarea unor teste de laborator (analize biochimice, hematologice, citologice etc.);
  • Examinari imagistice (CT=computer tomografie, IRM= investigatie prin rezonanta magnetica);
  • Examen psihologic - psihologii efectuează anumite baterii de teste (ex. Teste de inteligența, teste asupra structurii personalitatii, teste cognitive etc.);
  • Consult neurologic (pentru detectarea prezenței a unor eventuale leziuni organice ale creierului, epilepsie etc);
  • Consult endocrinologic (anumite afectiuni endocrine, in special cele tiroidiene, pot avea si manifestari psihice);
  • Alte consulturi, in functie de caz.

Astfel, pentru stabilirea unui diagnostic, medicul specialist psihiatru utilizeaza atat datele din anamneza si examenul starii psihice cat si rezultatele analizelor si explorarilor.

In cazul tulburarii depresive se pot efectua anumite teste pentru depresie, ce reprezinta chestionare/scale de evaluare care, pe langa confirmarea diagnosticului, ofera si o masura a severitatii acestuia.

Tratamentul depresiei este in primul rand unul farmacologic si consta in administrarea medicatiei antidepresive. La momentul actual exista mai multe tipuri de antidepresive disponibile. Clasificarile lor sunt diverse si au un rol mai mult didactic, insa din punct de vedere cronologic ele se impart in 3 grupe: de prima generatie (cunoscute si ca antidepresive triciclice), de a doua generatie (inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei etc.) si de a treia generatie (inhibitori ai recaptarii serotoninei si noradrenalinei etc.). Aceste tipuri noi de antidepresive au o serie de avantaje in ceea ce priveste actiunea lor si, de asemenea, profilul de efecte secundare posibile este mai restrans.

Alegerea medicatiei antidepresive este intotdeauna una personalizata, acest lucru facandu-se in functie de particularitatile fiecarei persoane, de predominanta anumitor simptome ale depresiei (insomnii, oboseala etc.), in functie de patologiile asociate (atunci cand acestea exista) si medicatia concomitenta (atunci cand persoana respectiva urmeaza tratamente pentru alte afectiuni se vor avea in vedere, inaintea administrarii antidepresivului, posibilele interactiuni medicamentoase). De asemenea, planul de tratament este individualizat, in elaborarea lui fiind luate in considerare aspecte ce tin de varsta, sex, viata personala si cea socio-profesionala.

Tratamentul depresiei presupune administrarea acestor medicamente pentru perioade mai lungi de timp, astfel ca, in majoritatea cazurilor, este nevoie de o durata cuprinsa intre 6 luni si 2 ani. Acest lucru este necesar deoarece, pe langa mentinerea remisiunii (ameliorarea starii, disparitia simptomelor depresive), este necesara si prevenirea recaderilor (a reaparitie simptomelor).

Medicatiei antidepresive i se mai pot asocia, dupa caz, anxiolitice (medicamente ce reduc anxietatea), sedative si hipnoinductoare (somnifere). Utilizarea acestora este, de regula, pe termen limitat, ele fiind adiminstrate adesea la inceputul tratamentului pentru o ameliorare rapida a simptomelor.

Pe langa tratamentul farmacologic, in depresie, se poate asocia si cel non-farmacologic, cel mai des utilizat fiind psihoterapia. Exista mai multe tipuri de psihoterapie ce pot fi aplicate in tulburarile psihice, insa in cazul depresiei cele mai recomandate sunt cele de scurta durata precum: terapia cognitiva, terapia comportamentala, terapia interpersonala. Dintre toate acestea, terapia cognitiv-comportamentala s-a dovedit a fi printre cele mai eficiente. Aceasta presupune o intervenție psihologica limitata în timp, cu o durata medie de 10-12 săptămâni, bine structurata si centrata pe problema.

De asmenea, pot fi aplicate si o serie de reguli igieno-dietetice, acest aspect presupunand respectarea meselor principale si a orelor de somn, efectuarea de exercitii fizice si un stil de viata echilibrat.